Publication header

Revascularizarea coronariană la pacienții cu disfuncție ventriculară stângă ischemică: articol de sinteză

20 August 2019

ARTICOL DE SINTEZĂ

Revascularizarea coronariană la pacienții cu disfuncție ventriculară stângă ischemică: articol de sinteză

Оlga Yepanchintseva1, N.B. Ivanyuk1, Y.A. Borhalenko1, Оleg Zharinov2, Borys Тоdurov1

1Institutul de Cardiologie al Ministerului Sănătății al Ucrainei, Kiev, Ucraina;

2Academia Națională Medicală de Educație Postuniversitară „P. L. Shupik” a Ministerului Sănătății al Ucrainei, Kiev, Ucraina.

 

Autor corespondent:

Oleg Zharinov

Academia Națională Medicală de Educație Postuniversitară „P. L. Shupik” a Ministerului Sănătății al Ucrainei

str. Dorohozhytska, 9, Kiev, Ucraina, cod poștal 04112

e-mail: oleg_zharinov@hotmail.com

Titlu scurt: Revascularizarea coronariană la pacienții cu disfuncție ventriculară stângă ischemică

Ce nu este cunoscut, deocamdată, la subiectul abordat

Avantajele intervenției chirurgicale cu grefă bypass a arterei coronare (CABG) în tratamentul disfuncției ventriculare stângi de origine ischemică nu sunt întotdeauna evidente, comparativ cu alte metode de tratament, în special, cel medicamentos optimizat și stentarea percutană.

Ipoteza de cercetare

Anumite categorii de pacienți se bucură de un beneficiu sporit după realizarea CABG, comparativ cu alte metode de tratament ale disfuncției ventriculare stângi de origine ischemică.

Noutatea adusă literaturii științifice din domeniu

La indicații exacte, după stratificarea atentă a riscurilor, CABG devine o metodă de elecție a tratamentului disfuncției ventriculare stângi de origine ischemică pentru unele categorii de pacienți. Foarte importantă pentru succes este rezerva miocardului viabil al pacientului.

REZUMAT

Introducere. Cardiomiopatia ischemică (CI) este cauza dominantă a disfuncției ventriculare stângi (DVS) în societatea contemporană. Prognosticul de supraviețuire și evoluția insuficienței cardiace (IC) la pacienții cu CI sunt mai nefavorabile, comparativ cu alte tipuri de cardiomiopatie non-ischemică. Grație ameliorării tehnologiei chirurgiei cardiace și formării unei baze de evidențe adecvate, importanța revascularizării la pacienții cu CI și cu fracție de ejecție a ventriculului stâng (FEVS) redusă a crescut semnificativ.

Material și metode. Articolul dat rezumă ideile existente despre posibilitățile și alegerea metodei optime de revascularizare la pacienții cu CI și DVS. A fost realizată o analiză a literaturii de specialitate, folosind motorul de căutare PubMed și revistele în limbile engleză și rusă din 1975 până în 2019. Au fost utilizate cuvintele-cheie: "revascularizare miocardică" și "disfuncție ventriculară stângă". Prin urmare, au fost identificate și evaluate 1900 de articole. Articolele au fost selectate în funcție de relevanța lor, rezultând o bibliografie finală, ce conține 38 de surse.

Rezultate. Medicina bazată pe dovezi a demonstrat că este posibil și recomandabil să se efectueze o intervenție chirurgicală cu grefă bypass a arterei coronare (CABG) drept o modalitate eficientă de creștere a FEVS, de ameliorare a evoluției IC și a prognosticului supraviețuirii. CABG este indicată pentru pacienții cu stenoză a arterei coronare stângi, leziune trivasculară sau leziune bivasculară, incluzând artera descendentă anterioară, luând în considerație severitatea leziunii pe scala SYNTAX. Stentarea este inferioară revascularizării chirurgicale în ceea ce privește influența asupra obiectivelor primare, dar îmbunătățește calitatea vieții pacienților cu CI și FEVS redusă.

Concluzii. Ateroscleroza coronariană este cea mai întâlnită cauză a scăderii FEVS și apariției IC. La pacienții cu DVS ischemică, revascularizarea chirurgicală poate oferi o îmbunătățire a funcției de pompă a inimii, cu condiția că există o cantitate suficientă de miocard viabil. Evaluarea viabilității miocardului poate avea o importanță suplimentară pentru decizia privind utilitatea CABG în cazul bolii coronariene multivasculare, care este asociată cu o scădere accentuată a FEVS.

Cuvinte cheie: cardiomiopatie ischemică, insuficiență cardiacă, fracție de ejecție a ventriculului stâng redusă, revascularizare miocardică.

 

INTRODUCERE

Insuficiența cardiacă (IC), împreună cu fracția de ejecție a ventriculului stâng (FEVS) redusă, determină un prognostic nefavorabil pentru supraviețuire și este asociată cu spitalizări frecvente, cauzate de decompensarea circulației sanguine. Conform studiului Framingham, speranța medie de viață a pacienților cu FEVS mai mică de 20% și cu manifestări clinice ale insuficienței cardiace este de 1,7 ani la bărbați și de 3,2 ani la femei [1]. Ateroscleroza coronariană este cauza dominantă a disfuncției sistolice ventriculare stângi (DS VS), iar prognosticul de supraviețuire la pacienții cu cardiomiopatie ischemică (CI) este mai rezervat, comparativ cu alte tipuri de cardiomiopatie non-ischemică [2]. În același timp, spre deosebire de multe alte cauze ale DVS, la pacienții cu CI există o posibilă șansă de recuperare a funcției contractile miocardice după revascularizare.

La pacienții cu FEVS redusă, frecvent este depistată afectarea coronariană multivasculară, concomitent cu diabetul zaharat – argumente puternice în favoarea revascularizării chirurgicale a miocardului. Pe de altă parte, DVS de fond este asociată cu o anumită creștere a riscului de chirurgie cardiacă „majoră”, fiind considerată contraindicație pentru efectuarea acesteia. Primele tentative de tratament chirurgical al pacienților cu CI și DVS au fost făcute cu aproape o jumătate de secol în urmă [3]. Inițial, la pacienții cu DVS, CABG era însoțită de mortalitate crescută (de la 1,4 la 18,6%) și de multe complicații postoperatorii [4]. Totuși, datorită dezvoltării rapide a tehnicilor chirurgicale cardiace și formării unei baze de evidențe adecvate, rolul revascularizării la pacienții cu DVS ischemică a crescut treptat [5, 6, 7]. Cu toate acestea, conform unei revizuiri recente a practicii clinice, incidența ventriculografiei coronariene (VGC) la pacienții cu IC nou diagnosticată este încă insuficientă [8]. În plus, există o serie de întrebări deschise privind selectarea pacienților și monitorizarea eficacității revascularizării, în special, posibilitatea de a corecta DVS după intervenția chirurgicală. Acest articol rezumă înțelegerea actuală a posibilităților și alegerea metodei optime de revascularizare la pacienții cu DVS ischemică și semne de IC.

Cardiomiopatia ischemică și viabilitatea miocardului

În 1970, Burch G. a propus termenul de „cardiomiopatie ischemică”, prin care se subînțelege evoluția bolii coronariene ischemice cu afectare multivasculară, mărirea dimensiunii ventriculilor și simptomele clinice ale insuficienței cardiace congestive [9]. Cauza disfuncției miocardice la acești pacienți este scăderea fluxului sanguin în zonele subendocardice. Scăderea progresivă a disponibilității compușilor macroergici și acidoza determină creșterea rigidității miocardice, iar supraîncarcarea cu volum a cordului cauzează dilatarea camerelor sale. O caracteristică importantă a CI este reversibilitatea potențială a DVS la nivel regional și global.

Termenul „miocard viabil” reprezintă zona ischemică a miocardului cu o capacitate funcțională redusă, ce poate avea o cantitate limitată de țesut cicatricial, care, la rândul său, determină posibilitatea de restabilire a funcției după revascularizare. În contextul evoluției DVS, viabilitatea miocardică este asigurată prin limitarea semnificativă a cheltuielilor energetice, adică, starea de hibernare. Hibernarea trebuie distinsă de conceptul de „miocard inhibat” – o condiție a DVS post-ischemice, care persistă după reperfuzie, în pofida restaurării fluxului sanguin coronarian [10].

Determinarea procentului de miocard viabil folosind ecocardiografia de stres, scintigrafia de perfuzie sau imagistica prin rezonanță magnetică cu contrast poate fi utilă în cazul candidaților pentru revascularizare sau transplant cardiac, după ce au suferit un infarct miocardic extins, cu anevrism al ventriculului stâng, și la pacienții cu CI și FEVS mai mică de 35%, în absența unei cicatrici mari. De menționat că, la mulți pacienți cu aceste caracteristici clinice și instrumentale, dispneea este, adesea, echivalentă cu angina pectorală, fiind dificilă determinarea priorităților tratamentului. Cu toate că au fost dovedite în mod convingător perspective mai bune de supraviețuire pentru pacienții cu miocard viabil, nu s-au obținut, deocamdată, dovezi directe privind rolul evaluării viabilității în alegerea dintre terapia medicamentoasă și revascularizarea chirurgicală [11].

CABG comparativ cu terapia medicamentoasă

Rezultatele mai multor studii indică la posibilitatea îmbunătățirii supraviețuirii pe termen lung la pacienții cu CI și DVS după revascularizarea chirurgicală, comparativ cu terapia medicamentoasă [12, 13]. În 1994, Yusuf și colab., a efectuat o analiză cumulativă a datelor din cele mai mari șapte studii la acea dată, comparând efectele CABG și terapiei medicamentoase asupra supraviețuirii la 10 ani (n=2650). Mai mult de 50% dintre pacienți au fost diagnosticați cu o leziune tri-vasculară a arterelor coronare. În grupul CABG, a fost observat un efect pozitiv asupra supraviețuirii și simptomelor, comparativ cu terapia medicamentoasă: mortalitatea peste 10 ani a fost de 26,4% și, respectiv, 30,5% (p=0,03). Beneficiul absolut al revascularizării chirurgicale a fost maxim la pacienții cu DVS, la care mortalitatea a fost aproape înjumătățită [14].

Trebuie remarcat faptul că în primele studii de revascularizare, pacienții din lotul de control nu au putut primi o mare parte din medicamentele moderne. Pe atunci, statinele și blocanții sistemului renină-angiotensină nu erau încă disponibili; alți agenți cu efecte prognostice benefice dovedite, cum ar fi agenții antiplachetari, beta-blocantele și antagoniștii receptorilor mineralocorticoizi, nu erau utilizați în mod obișnuit. Desigur, această caracteristică limitează, oarecum, posibilitatea extrapolării datelor la populația actuală de pacienți cu CI și DVS. Cu toate acestea, conform medicinei bazate pe dovezi, date noi, convingătoare au apărut recent în favoarea CABG la pacienții cu DVS, care au primit terapie optimă medicamentoasă [15, 13].

În studiul STICH, 1212 pacienți cu CI și FEVS ≤35% (media fiind de 27%), au fost randomizați în grupuri CABG și terapie optimă medicamentoasă. După 5 ani, frecvența deceselor din toate cauzele nu a fost diferită în grupurile comparate. În același timp, analiza unui număr de criterii secundare de eficacitate (decesul cauzat de toate cauzele sau spitalizarea pentru IC, decesul cauzat de toate cauzele sau spitalizarea din motive cardiovasculare, moartea din toate cauzele sau necesitatea de revascularizare) a depistat cele mai bune rezultate în grupul CABG [13]. Rezultatele a 10 ani de monitorizare în cadrul STICHES au arătat o creștere absolută a speranței de viață a pacienților după CABG cu 1,44 ani (7,73 versus 6,29 ani, respectiv). Rezultatele obținute reprezintă un argument convingător în favoarea implementării CABG la pacienții cu CI și DVS [16].

Studiul STICH a relevat o dependență evidentă a supraviețuirii pacienților de volumul de miocard viabil. Viabilitatea păstrată a demonstrat, în general, perspective mai bune de supraviețuire atât după CABG, cât și în timpul tratamentului conservativ, dar nu a constituit un indicator specific al beneficiilor potențiale ale revascularizării chirurgicale [11]. Evident, inconsistența datelor obținute se datorează numărului relativ mic de evenimente cardiovasculare din grupurile comparate și lipsei unei metodologii unificate pentru determinarea viabilității miocardului. În general, evaluarea viabilității poate fi considerată într-o clinică modernă drept un criteriu suplimentar pentru prezicerea rezultatelor CABG la pacienții cu funcție de pompă a VS inițial redusă [17].

CABG comparativ cu stentarea arterelor coronariene

Conform medicinei bazate pe dovezi, rezultatele revascularizării chirurgicale și ale stentării arterelor coronariene la pacienții cu CI și DVS au fost comparate într-un număr mic de studii clinice randomizate și observaționale retrospective. Într-o meta-analiză a 19 studii, cu implicarea a 4766 de pacienți cu FEVS mai mică de 40%, care au suportat intervenții percutane, ratele de mortalitate spitalicească și anuale după stentare nu s-au deosebit de cele din studiile CABG [18]. Alt studiu nu a constatat vreo diferență semnificativă în supraviețuire la pacienții cu CI și DVS (FEVS mai mică de 35% pentru 446 de pacienți), după CABG și stentare timp de 36 de luni de urmărire (72% vs. 69%, respectiv) [19]. În studiul HEART, a fost efectuată stentare sau CABG la pacienții cu DVS ischemică și miocard viabil. După 4 ani, în grupurile comparate, nu s-a constatat vreo diferență în mortalitatea de la toate cauzele, precum și în indicatorii calității vieții pacienților. În același timp, un studiu de 138 de pacienți nu a fost suficient de puternic pentru a evalua diferențele dintre grupuri cu privire la efectul asupra rezultatelor „solide” [20]. Avantajele CABG, comparativ cu stentarea arterelor coronariene la pacienții cu DVS, sunt identificate în studiile observaționale pe termen lung, cu număr mare de pacienți [21, 22]. În același timp, stentarea este o modalitate de îmbunătățire a calității vieții pacienților cu indicații anatomice adecvate.

Beneficiul CABG este cel mai vizibil la pacienții cu leziuni mai pronunțate și mai complexe ale stenozelor coronariene. Conform analizei subgrupului pacienților cu leziuni „stem” din studiul SYNTAX, avantajul rezultatelor CABG, comparativ cu stentarea, a fost evident la pacienții cu leziuni coronariene moderate sau severe, determinate conform scalei SYNTAX [23]. În studiul FREEDOM, efectul benefic al CABG asupra supraviețuirii a fost dovedit la pacienții cu diabet zaharat, care au frecvent boală arterială coronariană difuză [24]. De aceea, prezența diabetului zaharat la pacienții cu leziuni ale două sau mai multe artere coronariene (inclusive, cu CI și FEVS redusă) este un argument puternic în favoarea CABG, decât stentarea [25].

Revascularizarea conform recomandărilor consensuale

În primul rând, în recomandările europene pentru diagnosticarea și tratamentul IC, sunt prezentate indicațiile pentru VGC la pacienții cu IC [26]. În special, VGC este recomandată pacienților cu angină pectorală, la care revascularizarea miocardică este posibilă. În plus, indicațiile pentru VGC sunt aritmii ventriculare simptomatice sau anamnestic de stop cardiac cu resuscitare reușită. VGC ar trebui, de asemenea, să fie luată în considerare la pacienții cu IC și cu probabilitatea moderată sau pretestată de CI, și dovezi ale ischemiei la efectuarea testelor de stres neinvazive.

La pacienții cu CI stabilă, decizia de efectuare a revascularizării se bazează pe criterii angiografice și clinice, iar scopul revascularizării este îmbunătățirea prognosticului supraviețuirii și/sau al calității vieții [6]. Ambele obiective sunt, cu siguranță, relevante pentru pacienții cu DVS de etiologie ischemică. Este important să se țină cont de absența unui prag inferior al FEVS, atunci când se evaluează oportunitatea revascularizării. Mai mult, îmbunătățirea evoluției și prognosticului bolii după CABG este cea mai pronunțată la pacienții cu DVS ischemică.

La alegerea metodei optime de revascularizare este necesar să se țină cont nu doar de severitatea aterosclerozei arterelor coronariene subepicardice, dar și de starea canalului distal, precum și de fluxul sanguin colateral. DVS ischemică este, frecvent, însoțită de o leziune multivasculară, iar FEVS scade odată cu creșterea leziunii totale a vaselor coronariene [27]. În conformitate cu recomandările europene [6], CABG este indicată pentru pacienții cu stenoză a arterei coronare stângi, leziune trivasculară sau leziune bivasculară, incluzând artera descendentă anterioară, luând în considerație severitatea leziunii pe scala SYNTAX. În baza rezultatelor studiului STICH (care nu include pacienții cu leziuni stem și clase funcționale anginoase III-IV), CABG este recomandată pacienților cu IC și FEVS ≤35%, leziuni ale arterei descendente anterioare stângi sau leziuni multi-vasculare, pentru a reduce mortalitatea și spitalizările din cauze cardiovasculare [26]. DVS este un argument suplimentar puternic în favoarea efectuării unei intervenții chirurgicale de by-pass în prezența unor modificări corespunzătoare în anatomia vaselor coronariene și a simptomelor clinice, deoarece anume în categoria pacienților cu FEVS redusă se obțin cele mai convingătoare dovezi ale efectului benefic al revascularizării asupra supraviețuirii [5, 14, 28, 29].

Recomandările americane referitor la CABG indică, de asemenea, că prezența și severitatea DVS este unul dintre factorii clinici care influențează alegerea metodei optime de revascularizare. Potrivit autorilor, baza de date existente are anumite limitări, în special, la pacienții cu DVS severă, dar datele privind eficacitatea CABG sunt mai convingătoare, comparativ cu stentarea. Parametrii clinici, cum ar fi anatomia arterelor coronariene, prezența diabetului zaharat sau a bolii renale cronice, precum și opinia pacientului, sunt importanți în alegerea strategiei de management a pacienților cu CI și DVS, decizia finală este luată, în comun, de cardiologul intervenționist și de cardiochirurg [5].

În cazurile de scădere semnificativă a FEVS, decizia finală privind utilitatea CABG poate fi bazată pe evaluarea viabilității miocardului. În special, lipsa dovezilor convingătoare a ischemiei recurente, în asociere cu o porțiune mică de miocard viabil, este considerată un argument împotriva tratamentului chirurgical. În general, criteriile de selecție a pacienților pentru revascularizare, în funcție de starea de viabilitate a miocardului, nu au fost, deocamdată, definite clar din lipsă de probe și a unei metodologii coerente de cercetare. Trebuie menționat, de asemenea, că pacienții cu IC terminală ar putea fi candidați pentru un transplant de inimă.

Criteriile de eficacitate a revascularizării

Spre deosebire de studiile randomizate, în care efectul revascularizării este evaluat prin rezultate „solide”, în practica clinică, principalele criterii pentru eficacitatea intervenției sunt schimbările în funcția de pompă a inimii și calitatea vieții, determinate, în primul rând, de simptomele clinice. Creșterea FEVS, la rândul său, influențează favorabil evoluția și prognosticul bolii [30]. Datele celor mai multe studii indică un efect pozitiv al revascularizării asupra funcției globale de pompă a inimii și a contractilității locale în zona șunturilor funcționale la pacienții cu FEVS mai mică de 40-30% [31, 32, 33]. Creșterea mai mare a FEVS a fost înregistrată după revascularizarea miocardică la pacienții cu indicii inițiali mai slabi ai fracției de ejecție a ventriculului stâng [34]. În același timp, la pacienții cu FEVS păstrată inițial, s-a observat o ușoară scădere a FEVS în perioada postoperatorie [35]. În studiul inițial al autorilor (n=111), mediana FEVS, la 6-12 luni de la CABG, a crescut de la 35% (IQR 30-39%) la 42% (IQR 35-45%), în medie – cu 18,9% (IQR 5,3-32,4%) [36]. Mai mult, în majoritatea cazurilor, creșterea fracției de ejecție a ventriculului stâng a început să fie observată nu imediat, dar de la sfârșitul primei luni după intervenție. Cu extinderea duratei de monitorizare postoperatorie, ameliorarea FEVS obținută în primul an de urmărire, ulterior nu mai crește, indicatorul FEVS ajungând, de obicei, la „platou” [37]. Evident, rămâne necesitatea studierii predictorilor dinamicii favorabile sau negative a FEVS la pacienții cu boală coronariană după CABG.

Un alt indicator sensibil al rezultatului intervenției de revascularizare este reducerea simptomelor clinice și îmbunătățirea calității vieții, asociate cu starea de sănătate a pacienților. Acest aspect la pacienții cu CI și DVS poate fi determinat nu numai de FEVS și de clasa funcțională IC conform clasificării NYHA, dar și de vârstă, sex și boli concomitente. Selectarea corectă a pacienților pentru revascularizarea chirurgicală ne permite să așteptăm o îmbunătățire a indicatorilor calității vieții după intervenție la marea majoritate a pacienților, iar această îmbunătățire este mai evidentă decât doar terapia medicamentoasă [38]. Stentarea arterelor coronariene are avantaje pe termen scurt după intervenție privind influențarea calității vieții, iar avantajele CABG devin aparente la 6-12 luni după intervenția chirurgicală.

CONCLUZII

Actualmente, ateroscleroza coronariană este cea mai întâlnită cauză a scăderii FEVS și apariției IC. La pacienții cu DVS ischemică, revascularizarea chirurgicală poate oferi o îmbunătățire a funcției de pompă a inimii, cu condiția că există o cantitate suficientă de miocard viabil. Conform medicinei bazate pe dovezi, eficacitatea CABG la pacienții cu leziuni multi-vasculare ale patului coronarian și DVS a fost dovedită prin corectarea FEVS, îmbunătățirea evoluției bolii și prognosticului supraviețuirii, în comparație cu tratamentul medicamentos. Intervenția percutană este inferioară revascularizării chirurgicale în ceea ce privește efectul ei asupra punctelor finale „solide”, dar poate oferi o îmbunătățire a calității vieții pacienților cu DVS ischemică. Evaluarea viabilității miocardului poate avea o importanță suplimentară pentru decizia privind utilitatea CABG în prezența afectării coronariene multivasculare, care este asociată cu scăderea accentuată a FEVS.

Contribuția autorilor

Autorii au contribuit în mod egal la elaborarea și scrierea manuscrisului. Toți autorii au citit și au acceptat versiunea finală a articolului.

Declarația conflictului de interese

Nimic de declarat.

 

REFERINȚE

  1. Lloyd-Jones D. The risk of congestive heart failure: sobering lessons from the Framingham heart study. Current Cardiology Reports, 2001; 3 (3): 184-190.
  2. Felker G., Thompson R., Hare J. et al. Underlying causes and long-term survival in patients with initially unexplained cardiomyopathy. The New England Journal of Medicine, 2000; 342 (15): 1077-1084.
  3. Oldham H., Kong I., Bartel A. et al. Risk factors in coronary artery bypass surgery. Arch. Surg., 1972; 86: 525.
  4. Topkara V., Cheema F., Kesavaramanujam S. Coronary artery bypass grafting in patients with low ejection fraction. Circulation, 2005; 112: 344-350.
  5. Hillis L., Smith P., Anderson J. et al. ACCF/AHA Guideline for coronary artery bypass graft surgery. Journal of the American College of CardiologyI, 2011; 58 (24): 1-90.
  6. Neumann F., Sousa-Uva M., Ahlsson A. et al. 2018 ESC/EACTS Guidelines on myocardial revascularization the task force on myocardial revascularization of the European Society of Cardiology (ESC) and European Association for Cardio-Thoracic Surgery (EACTS) developed with the special contribution of the European Association for Percutaneous Cardiovascular Interventions (EAPCI). European Heart Journal, 2018; 1-96. doi:10.1093/eurheartj/ehy394.
  7. Pyka Ł., Hawranek M., Gąsior M. Revascularization in ischemic heart failure with reduced left ventricular ejection fraction. The impact of complete revascularization. Kardiochir. Torakochirurgia Pol., 2017; 14 (1): 37-42.
  8. Doshi D., Ben-Yehuda O., Bonafede M. et al. Underutilization of coronary artery disease testing among patients hospitalized with new-onset heart failure. J. Am. Coll. Cardiol., 2016; 68: 450-458.
  9. Burch G., Giles T., Colcolough H. Ischemic cardiomyopathy. Am. Heart J., 1970; 79: 291-292.
  10. Ferrari R., La Canno G., Giubbini R. et al. Hibernating myocardium in patients with coronary artery disease: identification and clinical importance. Cardiovasc. Drugs Ther., 1992; 6: 287-297.
  11. Bonow R., Maurer G., Lee K. et al. STICH Trial investigators. Myocardial viability and survival in ischemic left ventricular dysfunction. N. Engl. J. Med., 2011; 364: 1617-1625.
  12. Filsoufi F., Jouan J., Chilkwe J. et al. Results and predictors of early and late outcome of coronary artery bypass graft surgery in patient with ejection fraction less than 20%. Arch. Cardiovasc. Dis., 2008; 101 (9): 547-556.
  13. Velazquez E., Lee K., Deja M. et al. Coronary-artery bypass surgery in patients with left ventricular dysfunction. N. Engl. J. Med., 2011; 364: 1607-1616.
  14. Yusuf S., Zucker D., Passamani E. et al. Effect of coronary artery bypass graft surgery on survival: overview of 10-year results from randomized trials by the coronary artery bypass graft surgery trialists collaboration. Lancet, 1994; 344 (8922): 563-570.
  15. Reibis R., Salzwedel A., Bonaventura K., Völler H., Wegscheider K. Improvement of left ventricular ejection fraction in revascularized postmyocardial infarction patients: indication for statistical fallacy. BMC Res. Notes., 2017; 10 (1): 244.
  16. Velazquez E., Lee K., Jones R. et al. Coronary-artery bypass surgery in patients with ischemic cardiomyopathy. The New England Journal of Medicine, 2016; 374 (16): 1511-20.
  17. Allman K., Shaw L., Hachamovitch R., Udelson J. Myocardial viability testing and impact of revascularization on prognosis in patients with coronary artery disease and left ventricular dysfunction: a meta-analysis. JACC, 2002; 39 (7): 1151-1158.
  18. Kunadian V., Pugh A., Zaman A., Qui W. Percutaneous coronary intervention among patients with left ventricular systolic dysfunction: a review and meta-analysis of 19 clinical studies. Coron. Artery Dis., 2012; 23 (7): 469-479.
  19. Sedlis S., Ramanathan K., Morrison D. et al. Outcome of percutaneous coronary intervention versus coronary bypass grafting for patients with low left ventricular ejection fractions, unstable angina pectoris, and risk factors for adverse outcome with bypass (the AWESOME randomized trial and registry). Am. J. Cardiol., 2004; 94: 118-120.
  20. Cleland J., Calvert M., Freemantle N. et al. The Heart Failure Revascularization Trial (HEART). Eur. J. Heart Fail., 2011; 13 (2): 227-233.
  21. Bangalore S., Guo Y., Samadashvili Z., Blecker S., Hannan E. Revascularization in patients with multivessel coronary artery disease and severe left ventricular systolic dysfunction: everolimus-eluting stents versus coronary artery bypass graft surgery. Circulation, 2016; 133 (22): 2132-40.
  22. Iribarne A., DiScipio A., Leavitt B. et al., Northern New England Cardiovascular Disease Study Group. Comparative effectiveness of coronary artery bypass grafting versus percutaneous coronary intervention in a real-world Surgical Treatment for Ischemic Heart Failure trial population. J. Thorac. Cardiovasc. Surg., 2018; 156 (4): 1410-1421.
  23. Head S., Davierwala P., Serruys P., Redwood S., Colombo A., Mack M., Morice M., Holmes D. Jr, Feldman T., Ståhle E., Underwood P., Dawkins K., Kappetein A., Mohr F. Coronary artery bypass grafting vs. percutaneous coronary intervention for patients with three-vessel disease: final five-year follow-up of the SYNTAX trial. Eur. Heart J., 2014; 35: 2821-2830.
  24. Farkouh M., Domanski M., Sleeper L., Siami F., Dangas G., Mack M. et al., FREEDOM Trial Investigators. Strategies for multivessel revascularization in patients with diabetes. N. Engl. J. Med., 2012; 367: 2375-2384.
  25. Nagendran J., Bozso S., Norris C. et al. Coronary artery bypass surgery improves outcomes in patients with diabetes and left ventricular dysfunction. J. Am. Coll. Cardiol., 2018; 71: 819-827.
  26. Ponikowski P., Voors A., Anker S. et al. 2016 ESC Guidelines for the diagnosis and treatment of acute and chronic heart failure. European Heart Journal, 2016; 37: 2129-2200.
  27. Bokeria L., Rabotnikov V., Buziashvili Iu. Ishemicheskaya bolezn’ serdtsa u bol’nykh s nizkoy sokratitel’noy sposobnost’yu miokarda levogo zheludochka (diagnostika, taktika, lecheniya). Izdatel'stvo NTSSSKH im. A.N. Bakuleva, 2001; 126. [Article in Russian]
  28. Hawranek M., Zembala M., Gasior M., Hrapkowicz T., Pyka Ł., Cieśla D., Zembala M. Comparison of coronary artery bypass grafting and percutaneous coronary intervention in patients with heart failure with reduced ejection fraction and multivessel coronary artery disease. Oncotarget, 2018; 9 (30): 21201-21210.
  29. Peng D., Liu J. Improvement of LVEF in patients with HFrEF with coronary heart disease after revascularization – a real-world study. J. Interv. Cardiol., 2018; 31 (6): 731-736.
  30. Kalogeropoulos A., Fonarow G., Georgiopoulou V. Characteristics and outcomes of adult outpatients with heart failure and improved or recovered ejection fraction. JAMA Cardiol., doi:10.1001/jamacardio.2016.1356.
  31. Adachi Y., Sakakura K., Wada H., Funayama H., Umemoto T., Fujita H,. Momomura S. Determinants of left ventricular systolic function improvement following coronary artery revascularization in heart failure patients with reduced ejection fraction. Int. Heart J., 2016; 57 (5): 565-72.
  32. Sohn G., Yang J., Choi S., Song Y., Hahn J., Choi J., Gwon H., Lee S. Long-term outcomes of complete versus incomplete revascularization for patients with multivessel coronary artery disease and left ventricular systolic dysfunction in drug-eluting stent era. J. Korean Med. Sci., 2014; 29 (11): 1501-6.
  33. Todurov B., Shevchenko V., Zelenchuk O. et al. The immediate results of coronary artery bypass grafting in patients with low ejection fraction of left ventricle. Polish Journal of Cardiothoracic Surgery, 2011; 8: 24-25.
  34. Haxhibeqiri-Karabdic I., Hasanovic A., Kabil E., Straus S. Improvement of ejection fraction after coronary artery bypass grafting surgery in patients with impaired left ventricular function. Med. Arh., 2014; 68 (5): 332-334.
  35. Koene R., Kealhofer J., Adabag S., Vakil K., Florea V. Effect of coronary artery bypass graft surgery on left ventricular systolic function. J. Thorac. Dis., 2017; 9 (2): 262-270.
  36. Ivanyuk N., Zharinov O., Mikhalev K., Yepanchintseva O., Todurov B. Izmeneniya fraktsii vybrosa levogo zheludochka u patsiyentov s ishemicheskoy kardiomiopatiyey posle aortokoronarnogo shuntirovaniya. Ukrainskiy Kardiologicheskiy Zhurnal, 2016; 4: 45-54. [Article in Russian]
  37. Lupon J., Gavidia-Bovadilla G., Ferrer E. et al. Dynamic trajectories of left ventricular ejection fraction in heart failure. J. Am. Coll. Cardiol., 2018; 72 (6): 591-601.
  38. Mark D., Knight J., Velazquez E. et al. Quality-of-life outcomes with coronary artery bypass graft surgery in ischemic left ventricular dysfunction: а randomized trial. Ann. Intern. Med., 2014; 161 (6): 392-399.