Istoria Facultăţii Medicină îşi are începutul în luna octombrie a anului 1945 şi coincide cu transferul Institutului de Medicină din Sankt-Petersburg la Chişinău, pentru a fonda Institutul de Stat de Medicină din Republica Moldova. La momentul fondării Facultatea constituia baza Institutului şi includea cca. 250 studenţi ai anilor II-V şi 27 catedre socio-umanistice, fundamentale şi clinice. Primul decan al Facultăţii a fost profesorul A. Livov.
Graţie sporirii considerabile a numărului de studenţi şi a cadrelor didactice în anul 1970 Facultatea, condiţionat, este divizată în Medicina Generală Preclinică (aa.1-III) şi Facultatea Medicină Generală Clinică (aa IV-VI)
Noile cerinţe în unificarea şi standardizarea procesului de instruire a viitorilor medici, tendinţa de a implementa experienţa europeană şi mondială în formarea cadrelor de medici impun în anul 1995 contopirea celor 2 facultăţi, Medicină Generală Preclinică şi Clinică într-o singură facultate - Medicină Generală, iar ulterior încorporarea în cadrul acesteia a facultăţilor de Pediatrie şi de Medicină Preventivă, astfel, formându-se definitiv specialitatea Medicină.
Actualmente, Facultatea Medicină cuprinde 2969 studenţi, 38 catedre, preclinice şi clinice şi un corp didactic alcătuit din 83 doctori habilitaţi în medicină - profesori universitari, 240 doctori-conferenţiari, 307 doctori în ştiinţe şi 291 lectori-asistenţi. De rând cu catedrele Facultăţii Medicină la instruirea studenţilor participă şi 20 catedre administrativ gestionate de alte decanate.
Aprecierea la justa valoare a activităţii Facultăţii a avut loc în decembrie 2005, când a fost evaluată de către Consiliul de Evaluare a Conferinţei Internaţionale a Decanilor de Medicină de Expresie Franceză CIDMEF.
Din 01.09.2004 în cadrul Facultăţii Medicină funcţionează Facultatea Sănătate Publică, care include 250 studenţi cu durata de studii de 6 ani, urmărind scopul de a pregăti medici în domeniul managementului sanitar, igienei şi epidemiologiei.
Ca întotdeauna, Unu septembrie, Ziua Cunoştinţelor, aduce tinerilor şi tinerelor, care au păşit pragul universitar clipe deosebite de trăire sufletească. Primul sunet vine cu emoţiile unui nou început de mare semnificaţie în viaţa lor
În data de 7-10 Octombrie 2010, va avea loc a V-a Conferinţa Internaţională de Chirugie cît şi a XXXII-a Reuniune a chirurgilor din Moldova "Iacomi-Razescu", de la Piatra Neamţ.
Ziua de 1 septembrie 2010 comportă o semnificaţie dublă pentru USMF „Nicolae Testemiţanu", pe de o parte se dă startul unui nou an academic, iar pe de altă parte personalităţi notorii ale lumii medicale internaţionale...
USMF „Nicolae Testemiţanu ", Şcoala de Management în Sănătate Publica anunţă admiterea la studiile de masterat în Managementul Sănătăţii Publice, anul de studii 2010-2011.
Agenţia universitară a Francofoniei (AUF) lansează apelul la candidaturi pentru atribuirea "Premiilor Francofoniei pentru tinerii cercetători" în domeniile: Ştiinţe şi Medicină şi Ştiinţe Umane şi Sociale.
La data de 18 august 2010, USMF „Nicolae Testimiţanu" a fost gazda delegaţiei oficiale a Ministerului Federal al Sănătăţii din Germania în frunte cu Dl Dr. Stefan Kápferer, Secretar de Stat...
Centrul de Informaţii Universitare anunţă lansarea Proiectului "Burse Suplimentare pentru Tinerii din Familii Dezavantajate", organizat cu suportul financiar al Fondului de Urgenţă/ Institutul pentru o Societate Deschisă.
Pe data de 2-4 septembrie 2010 se va desfăşura Ediţia V a cursurilor CEEA cu tema generală: Anestezia şi afecţuinile neurologice. Anestezia Locoregionala. Terapia durerii.
Secţia Relaţii Externe în parteneriat cu Grupul Spitalicesc „Sfântul Augustin" din Malestroit, Franţa, anunţă concurs pentru înscrierea la studii de Master în Drept şi Managementul Sănătăţii.
La Concurs pot participa studenţi, masteranzi şi doctoranzi, cercetători ai instituţiilor din sfera ştiinţei şi inovării, precum şi alte persoane, care vor prezenta planuri de afaceri bine argumentate.
The Scientific Program Committee for the 6th World Congress on Pediatric Critical Care invites the submission of abstracts on original work for consideration for the Congress program.