News





Profesor francez decorat cu titlul onorific „Doctor Honoris Causa”
Feb 19, 2010

La 17 februarie curent, Universtatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu" a conferit titlul onorific „Doctor Honoris Causa" domnului Benoît Nautré, Directorul general al Grupului Spitalicesc „Sfântul Augustin", Maletroit, Franţa.

Distincţia a fost decernată Domnului Benoît Nautré, profesor asociat al USMF şi al Federaţiei Instituţiilor Spitaliceşti de asistenţă privată nonprofit, profesor la Universităţile din Nantes, Rennes, Liege, şi la Institutul Francofon de Administraţie şi Gestiune din Sofia, în semn de recunoştinţă şi înaltă consideraţie, la împlinirea a 10 ani de cooperare. De asemenea, pentru aportul adus în dezvoltarea relaţiilor de colaborare şi prietenie cu Grupul Spitalicesc „Sfântul Augustin", pentru stabilirea şi extinderea parteneriatelor cu universităţi şi facultăţi de profil din Franţa.

Comunitatea Augustinelor a fost decorată cu diplomă de onoare, iar Sora Nicole cu titlul de Profesor de Onoare al USMF ,,Nicolae Testemiţanu" pentru susţinerea dezvoltării continue a acţiunilor de instruire şi de asistenţă tehnică, precum şi pentru aportul spiritual adus la consolidarea valorilor creştine ale tinerei generaţii de medici din Republica Moldova.

În cadrul parteneriatului cu Grupul Spitalicesc susţinut de Comunitatea Augustinelor, până în prezent peste 600 de studenţi, rezidenţi, doctoranzi, profesori, medici şi persoane de conducere din domeniul sănătăţii au avut ocazia să-şi realizeze stagii profesionale, de instruire şi cercetare în Maletroit, sau în instituţiile partenere, ce au aderat la acest parteneriat. Graţie acestui parteneriat şi cu suportul AUF, toţi studenţii Filierei Francofone la finele anului V beneficiază de stagii în cele mai bune condiţii în Centre Universitare spitaliceşti şi centre spitaliceşti din Franţa.

Academicianul Ion Ababii, rectorul USMF ,,Nicolae Testemiţanu", a ţinut să precizeze că ,,Vizita colegilor şi a prietenilor din Franţa este o onoare pentru Universitatea noastră, fiind înalt apreciată de comunitatea medicală şi de către tineretul studios. În procesul discuţiilor s-au conturat noi posibilităţi de perspectivă în relaţiile noastre de colaborare, care, sperăm vor fi promovate cu participarea activă a Domnului Benoît Nautré şi a echipei sale manageriale, susţinută de măicuţele augustine.

Ne inspiră optimism întrunirea care a avut loc astăzi pe parcursul zilei şi care a culminat cu deschiderea Sălii reechipate Ivonne Aimeé. Sala are acum un lot nou de 14 computete performante, dotate cu carte video integrate pentru a permite studenţilor autoinstruirea în baza programelor interactive".

În numele Senatului, al tuturor celor prezenţi rectorul Ion Ababii l-a felicitat cordial pe profesorul Benoît Nautré cu prilejul conferirii titlu onorific, dorindu-i multă sănătate, noi realizări în activitatea profesională, fericire şi prosperare Domniei Sale şi familiei.

Domnul profesor Benoît Nautré la rândul său a mulţumit din inimă pentru înalta apreciere a activităţii sale, pentru onorificul titlu acordat de Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie ,,Nicolae Testemiţanu", exprimându-şi convingerea că relaţiile de prietenie şi colaborare moldo-franceze vor cunoaşte noi dimensiuni.

 






_________________________

_________________________

Acest site a fost creat cu susținerea UNFPA